O femeie a murit în Arestul Central al Capitalei

O femeie a murit în Arestul Central al Capitalei
Publicat: 08/06/2018, 09:34
Actualizat: 26/03/2019, 00:55

„În această dimineață, la ora 05.45 o persoană aflată în regim de arest preventiv i-a sesizat pe polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu că femeia care se află în aceeași camera cu ea se simte rău și că a încercat să se dea jos din pat, dar a căzut. Un angajat al personalului medical a sosit la ora 05.47 și după o scurtă evaluare, a apelat serviciul 112. Imediat după ora 06.00 a sosit primul echipaj SMURD, care după efectuarea investigațiilor primare a hotărât să solicite altă ambulanță, cu medic, pentru manevre specifice de resuscitare. La ora 06.22 a sosit cea de a două ambulanță care a ajuns la pacientă. Au fost efectuate manevre de resuscitare, dar în jurul orei 07.00 a fost constatat decesul”, informează Poliția Capitalei.

Potrivit sursei citate, femeia de 31 de ani era cunoacută ca fiind consumatoare de droguri.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei pentru a se stabili împrejurările în care femeia a murit.

Persoana era incarcerată din data de 30 mai sub acuzația de furt calificat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×